Monday, 05.06.2024, 1:35 AM
Main
Registration
Login
Comuna Baia , Suceava
Welcome Guest | RSS
[ New messages · Members · Forum rules · Search · RSS ]
  • Page 1 of 1
  • 1
INFORMATII » STIRI » Scoli » Şcoală de vânzare (Şcoală de vânzare)
Şcoală de vânzare
ManNightDate: Saturday, 01.09.2010, 9:21 PM | Message # 1
Generalissimo
Group: Administrators
Messages: 73
Reputation: 20
Status: Offline
10 Septembrie 2008

Început de an şcolar cu probleme în comuna suceveană Baia. Clădirea în care a funcţionat până acum Şcoala Generală nr. 2 din Baia a fost câştigată în instanţă de vechiul proprietar. Acesta a anunţat primăria şi Inspectoratul Şcolar Suceava despre această situaţie şi mai mult, a făcut o ofertă de vânzare a imobilului.

Şcoala, fost conac boieresc, a fost câştigată în instanţă de o nepoată a boierului Beldeanu, Liliana Beldeanu, care locuieşte acum în Ploieşti. Aceasta vrea să vândă şcoala, formată din două săli de clasă, o cancelarie, un cabinet metodic, o bibliotecă, două holuri şi o sală pentru arhivă, dar şi o suprafaţă de teren aproximativ două hectare şi jumătate, aflată în imediata apropiere a şcolii. Pentru toate acestea, proprietarul a solicitat 600 de mii de euro. Este vorba despre 100 de mii de euro pentru clădirea şcolii, şi 500 de mii de euro pentru teren.


Zece mii de lei pe an, chiria

Inspectorul şcolar general Petru Carcalete a declarat că „oferta este făcută, însă preţul real al imobilului şi terenului aferent va fi stabilit de un expert, şi abia atunci de va putea lua în calcul achiziţionarea clădirii, şi se va şti preţul exact”.

În ceea ce priveşte cumpărarea şcolii de către IŞJ, inspectorul general Petru Carcalete a spus că „trebuie făcute demersuri la Ministerul Educaţiei, asta în cazul în care proprietarul este de acord cu preţul stabilit de expert”.

Până la stabilirea preţului real de vânzare-cumpărare al clădirii şi luarea unei decizii în ceea ce priveşte achiziţionarea imobilului, Carcalete a spus că „primăria a discutat cu proprietarul şi s-a hotărât ca şcoala să funcţioneze acolo în continuare, contra unei chirii”.

Primarul comunei Baia, Mihai Cîrlan a spus că „ s-a primit acordul telefonic al proprietarului pentru a putea începe anul şcolar în acea clădire, iar chiria este de zece mii de lei pentru tot anul”.

Acordul între primărie şi proprietarul şcolii, Liliana Beldeanu, nu a fost încă definitivat, deoarece primarul Cîrlan a precizat că aşteaptă un fax de la proprietar, în care să fie stipulate condiţiile în care se face închirierea imobilului.


Peste 200 de elevi învaţă la Şcoala nr. 2 Baia

Primarul din Baia a mai spus că „primăria caută acum să cumpere un teren pe care să construiască o şcoală nouă”.

La ora actuală, la Şcoala nr. 2 din Baia învaţă 212 preşcolari şi elevi, în trei grupe de grădiniţă, patru clase primare şi patru clase gimnaziale. 14 cadre didactice predau la acea şcoală.

Urmaşii boierului Beldeanu au revendicat mai multe proprietăţi în comuna Baia. Primarul Mihai Cîrlan a declarat că „aceştia au obţinut până acum 680 de hectare de pădure şi mai solicită în instanţă alte terenuri din comună”.

Attachments: 1044408.jpg (41.2 Kb)
 
INFORMATII » STIRI » Scoli » Şcoală de vânzare (Şcoală de vânzare)
  • Page 1 of 1
  • 1
Search:


| Copyright MyCorp © 2024 | Free website builderuCoz |